joi, 12 martie 2009

Reflectii

Nu ştiu de ce dar cred că întreaga noastră viaţă este o căutare continuă a fericirii sau o luptă din toate puterile pentru a o păstra.
Poate este cuvântul cel mai folosit – fericire, tuturor urăm fericire cu diferite ocazii.Tocmai pentru că îl folosim atât de des avem impresia că-i ştim adevăratul sens, dar când suntem întrebaţi, vom avea surpriza de a nu şti să-i dăm o definiţie.
Eu văd fericirea ca fiind o stare de mare mulţumire.
Iubirea şi prietenia aceea din interes şi pline de scopuri mai puţin morale, dispare. Tot ce e negativ, imoral ar merge spre distrugere,iar restul sentimentelor pure şi perfecte vor ramane.
Aş purifica sufletele, le-aş scăpa de povara grea a sentimentelor josnice, neplăcute.
Astfel voi extrage un strop de fericire, care este posibilă doar dacă ai un suflet curat şi o gândire asupra căreia nu a acţionat răutatea.
Invatam,invatam si iar invatam...insa dintre toate temele,cea mai importanta este tema iubirii.Ne nastem din iubire,insa iubirea trebuie s'o descoperim in noi,incetul cu incetul,cu pasi mici dar fermi.Da,iubirea se invata fara a fi un obiect de studiu predat in scoli,iubirea se invata la scoala vietii si sta la baza intregului Univers.
Cum putem evolua in aceasta viata,daca nu prin cei de langa noi?Cum putem avea pretentia sa primim daca nu incercam,mai intai sa oferim?
Si, pentru a descoperi toate acestea trebuie sa descalcim singuri itele si sa patrundem cu mintea si sufletul,toate tainele din Marea Carte a Invataturilor Iubirii.

Un comentariu:

MelodyOfNothing spunea...

Sa ne gandim cum ar fi viata fara Iubire.Pur si simplu NU ar fi.De ce?Existenta noastra ar fi redusa la sentimente si activitati primare,lasand sufletul neslefuit.Dupa parerea mea,e la alegerea fiecarei persoane unde sa o caute.Iubirea pura nu este egoista,insa cat de multi iubesc fara scopuri ascunse?Prefer sa ofer iubire,decat sa cer,caci iubirea vine de la sine si atrage dupa ea tot ceea ce e mai aproape de divin.